Pierderea conturului feței, o piele lăsată, cutele formate la nivelul gâtului, “bărbia dublă”, pielea lăsată de pe brațe, abdomen, regiune fesieră, coapse și fața internă a genunchiului se pot corecta nechirurgical! Este așa numitul lifting non chirurgical, efectuat cu o lampă cu lumină infraroșie, ce determină creșterea tonusului cutanat prin tratarea laxității.
Sursa LASER generează energie în toată profunzimea dermului, încălzind controlat stratul mijlociu al pielii, unde există fibrele de colagen. Efectul imediat este contractarea fibrelor existente, iar pe termen lung se stimulează sinteza de neocolagen, proces care are loc timp de câteva săptămâni după ședință, astfel ca îmbunătățirea calității pielii are loc treptat.
În funcție de vârstă și de gradul de îmbătrânire cutanată, pot fi necesare una sau mai multe ședințe, spațiate la interval de 4-6 saptamani. Cu ajutorul acestei tehnologii se poate trata cu success și excesul de țesut cutanat de pe abdomen, în special la persoanele care au pierdut în greutate, după o naștere sau ca adjuvant post lipoaspirație! Intervenția durează aproximativ o oră , senzația percepută este de căldură moderată, confortabilă, nu lasă urme și nu necesită perioadă de recuperare, activitatea zilnică se poate relua imediat.
Pielea își recapătă treptat tonusul și fermitatea, rezultatele încep să se observe în 3-4 săptămâni de la prima ședință. În funcție de necesitățile pielii și zona tratată, procesul de regenerare a tegumentului continuă pentru o perioadă de până la 6 luni post tratament, efectele mai multor ședințe sunt cumulative. Sinteza de neocolagen are loc pe parcursul câtorva săptămâni postintervenție, fortificând astfel rețeaua din derm pe termen lung. Sunt recomandate ulterior 1-2 tratamente de întreținere la interval de 6 luni-1an, pentru menținerea rezultatelor prin combaterea procesului fiziologic inevitabil de îmbătrânire cutanată.
Tratamentele laser se pot combina în siguranță cu tratamente injectabile de tipul toxinei botulinice sau acidului hialuronic pentru maximizarea rezultatelor, numai după stabilirea unui plan cu medicul curant. Injectarea de acid hialuronic vine in sprijinul terapiei laser prin repararea colagenului din piele si redarea volumului pierdut prin procesul de îmbătrânire!
Uita de imbatrairea prematura! Alege expertul in Dermatologie Estetica! Programeaza-te acum !
Adresa: | Sos. Nordului 60, Ap. 3, Sector 1, Bucuresti |
Telefon: | +40 725 525 922 / +40 314 379 825 |
Email: | contact@oanaspanu.ro |