Sos. Nordului 60, Ap. 3, Sect. 1, Bucuresti

TRATAMENT RIDURI FATA, GAT, DECOLTEU

foto-liting-facial-lichid-O varietate de factori contribuie la modificări nedorite , uneori premature în procesul de îmbătrânire a pielii: vârsta, moștenirea genetică, expunerile îndelungi și repetate la soare, fumatul, poluarea, dezechilibrele hormonale, variațiile în greutate, gravitația, metodele greșite de îngrijire zilnică a pielii și alimentația săracă în vitamine.

Procesul de îmbătrânire facială este complex și tridimensional, implicând toate structurile anatomice : pielea devine subțire și inelastică, ligamentele și musculatura își pierd tonusul , compartimentele cu țesut adipos (grăsime) și țesutul osos se atrofiază, consecințele fiind coborârea tegumentului, crearea de pliuri (riduri, șanțuri) și diminuarea rotunjimilor feței.

Ridurile fine pot să apară înaintea vârstei de 30 ani, la început sunt numai de expresivitate (dinamice), în jurul ochilor și pe frunte, iar cu trecerea anilor se adâncesc, devin permanente (statice) în aceste zone, precum și pe obraji, bărbie, gât și decolteu. Pielea își pierde capacitatea de a mai reține apa și de a produce lipide pentru filmul protector și va necesita refacerea acestor resurse pentru un aspect tânăr și natural.

Tratamentul ridurilor fine și profunde cu acid hialuronic reprezintă o metodă minim invazivă, la îndemâna oricui de reîmprospătare imediată și pe termen lung a aspectului feței, gâtului și decolteului.

Cum se efectuează procedura? Ce zone pot beneficia de acest tratament?

Corecția ridurilor cu acid hialuronic (dermal filler) presupune introducerea unui gel cu o consistența adaptată perfect regiunii anatomice tratate, cu proprietăți similare acidului hialuronic natural, în scopul de umplere și ștergere/ diminuare a ridurilor sau șanțurilor formate. Pentru confortul absolut al pacientului, se aplică anterior injectării o cremă anestezică, iar manevra de umplere se efectuează în câteva minute cu ac fin sau canulă atraumatică pentru minimizarea riscurilor de hematoame sau leziuni de nervi.

Cu acid hialuronic se poate reface volumul și structura oricărei zone a corpului: ridurile faciale, cele orizontale de pe gât, ridurile și zonele de piele încrețită de pe decolteu, cicatricile și fețele dorsale ale mâinilor.

Există riscuri? Când se observă rezultatele și cât durează?

Imediat post intervenție pielea se poate înroși ușor, edemația (umfla), poate exista un ușor disconfort local, pot să apară mici hematoame, manifestări care dispar în câteva ore-zile.

Rezultatele sunt instantanee, pacientul poate evalua imediat aspectul pielii tratate. Efectele se mențin pe termen lung, pentru un interval între 6 luni și 2 ani, sunt naturale, gelul injectat nu se observă prin transparența pielii și nu modifică exprezivitatea facială deoarece este introdus prin tehnica multiplan.

Acidul hialuronic utilizat în toate tipurile de corecții descrise este folosit în deplină siguranță, fără riscul apariției reacțiilor alergice. Metodele de injectare sunt minim invazive, prin utilizarea acului fin sau a canulei atraumatice, cu șanse reduse de a dezvolta hematoame sau leziuni de nervi. Rezultatele de volumizare sunt naturale, vizibile imediat, persistă intervale lungi de timp , datorită consistenței gelului injectat, ales specific pentru fiecare regiune a feței sau corpului.

 

Elimina rapid Ridurile! Alege expertul in Dermatologie Estetica! Programeaza-te Acum!

Contact

Adresa: Sos. Nordului 60, Ap. 3, Sector 1, Bucuresti
Telefon: 0725 525 922
Email:contact@oanaspanu.ro

Numele (obligatoriu)

Email (obligatoriu)

Mesaj