MEZOTERAPIE PENTRU CELULITA SI VERGETURI

Ce sunt celulita și vergeturile? Care sunt cauzele?

CELULITA se traduce prin aspectul neuniform, denivelat al pielii, sub formă de ‘’coajă de portocală’’ , prezent pe  șolduri, coapse, abdomen, uneori și gambe.  Neregularitățile sunt create prin aglomerări de celule adipoase (grase) ‘’scăpate’’ (herniate) printre pereții de țesut conjunctiv (septuri fibroase). Peste 85% dintre femei suferă de celulită, unele confruntându-se cu această problemă încă din adolescență.

Cel mai important motiv care conduce la predispoziția femeii către celulită este fragilitatea țesutului conjunctiv care ar trebui să fie suport pentru celulele adipoase din profunzime. La acesta se adaugă cauze multiple: dezechilibre hormonale (hormonii estrogeni), variații în greutate, sarcină, perioadă de alăptare, sedentarismul, retenția de apă, tulburări ale circulației limfatice, predispoziția genetică.

VERGETURILE se manifestă sub formă de fisuri (linii paralele), roșiatice (recente) sau albe (vechi), cu aspect denivelat la suprafața pielii, apar mai frecvent pe abdomen, regiune fesieră, coapse, dar pot fi prezente și pe sâni, gambe, brațe sau spate.  VERGETURILE sunt cauzate de ruperea rapidă sau mai lentă a țesutului conjunctiv pe zone ale corpului care suferă variații repetate/ bruște de volum, pot afecta femeile și bărbații deopotrivă. Debutul vergeturilor este frecvent în adolescență, afectarea este alarmantă în cazul fetelor (pot prezenta vergeturi într-o proporție până la 90% în diverse grade), bărbații  pot fi afectați până la 40%.

Cauze frecvente ale vergeturilor, după variațiile în greutate , sunt dezechilibrele hormonale, sarcina (lunile 6-8 de sarcină), alăptarea,, sportul practicat prea intens, creșterea bruscă în înălțime a adolescenților, , administrarea de cortizon locală (creme) sau sistemică (pastille, injectabilă), consumul de steroizi la sportivi, anumite afecțiuni ale tiroidei , tuberculoza.

Ce este MEZOTERAPIA PENTRU CELULITĂ ȘI VERGETURI? Care sunt beneficiile? Cum decurge procedura?

MEZOTERAPIA PENTRU CELULITĂ presupune introducerea  prin microinjecții nedureroase a unor cocktailuri de substanțe cu rol în topirea grăsimilor și facilitarea drenajului limfatic exact în zonele afectate. Inițial se aplică o cremă anestezică pe zona afectată, se lasă să acționeze 45 minute, apoi se efectuează tratamentul care, în funcție de suprafața afectată, poate  dura de la 30 min la 1 oră. După administrarea substanțelor medicul va efectua un masaj ușor al zonei pentru difuzarea uniformă a substanțelor.

MEZOTERAPIA PENTRU VERGETURI se adresează în special vergeturilor noi , roșiatice și se efectuează prin microinjecții  în pielea afectată cu aminoacizi, minerale, vitamine și acid hialuronic, la nivelul dermului, unde există rupturi. Cu ajutorul acestor substanțe dermul are capacitatea de a-și reface microstructura de colagen și elastină, aspectul vergeturilor fiing mult atenuat sau chiar pot fi tratate complet.

În ambele cazuri, senzația percepută de pacient după tratament poate fi de furnicături ușoare sau căldură locală moderată,  pielea se poate înroși, pot să apară mici umflături la punctele de injectare, însă toate aceste manifestări dispar în 30 min-câteva ore după tratament. De asemenea, destul de rar, pot să apară mici vânătăi după injectare , care vor dispărea în 4-5 zile.

Care este planul de tratament? Cât timp se mențin rezultatele?

Pentru CELULITĂ sunt necesare pachete de 6-10 ședinte de tratament, efectuate la 1-2 săptămâni. Pentru  VERGETURI planul de tratament presupune 1 ședință mezoterapie la 3 săptamâni, în total 4 ședințe.

Ce alte metode de tratament mai există pentru CELULITĂ și VERGETURI?  Se pot combina acestea?

Asocierea radiofrecvenței, a microdermabraziunii, a tratamentelor laser  nonablative sau tip peeling , alături de mezoterapie  poate conduce la îmbunătățirea semnificativă a aspectului pielii pe termen lung.

Netratate, CELULITA și VERGETURILE se agravează în timp, chiar dacă greutatea corporală este în limite normale și nu mai intervin alți factori agravanți semnificativi. Cu cât se inițiază mai precoce tratamentul acestor afecțiuni, cu atât mai  rapide și eficiente pe termen lung sunt  rezultatele.

Scapa rapid de celulita si vergeturi! Alege expertii in Dermatologie Estetica! Programeaza-te Acum!
Telefon: +40 725 525 922 / +40 314 379 825
Adresa: Sos. Nordului 60, Ap. 3, Sect. 1, Bucuresti Vezi harta
E-mail: contact@oanaspanu.ro